Dormea în mine râsul, dulce și sprințar
Iar tu ai apărut, când eu visam duios...
Mi-ai trezit veselia și pofta de frumos
Și-ai presărat în visu-mi, praf de mărgăritar.
Mocnea-n mine speranța, o candelă apinsă
Și te visam, din depărtări cum mie-mi surâdeai...
Clipeam mereu sfioasă, iar tu te minunai,
Cum poate timpul să păstreze, comoară neatinsă.
Veneai cumva din timpuri, cu cavaleri, regine
Și te urmam tăcută prin coridoare vechi...
Teamă n-aveam deloc, tu mă priveai cu-n ochi,
Iscoditor și tandru și-aveai grijă de mine.
Păreai un cavaler, în armuri strălucitoare,
Pe umerii vânjoși păru-ți curgea inele...
Pe-un roib ce galopa, prin gândurile mele,
Iar roba nopții tandre, ne învelea ocrotitoare.
Sub licăriri de stele, priviri îngemănate,
Eroi dintr-o poveste, ne regăseam de mână...
Luna zâmbea complice, părea o zână bună,
Ce ne ghida cu grijă, prin locuri neumblate.
.............................................
Și m-am trezit din vis, privirea căutându-ți
Pe năzdrăvanul tău, te depărtai de lume...
Strigam în urma ta, fără să știu ce nume,
Dar zorii te-nghițeau, în mantia luminii.
Asa cum spunea Paulo Coelho, cand iubesti nu ai nevoie de un motiv, pur si simplu simti asta venind dinlautrul tau. O poezie ca un vis.
RăspundețiȘtergereVă mulţumesc pentru popasul dumneavoastră în versuri.Este foarte adevărat, când iubeşti, doar iubeşti...dragostea nu poate fi explicată.
RăspundețiȘtergere