Și-ți scriu cu lacrimi de dor Pe versu-mi veșnic alb... Un nou poem plin de iubire; Și din nectarul ce-ai lăsat pe buze Tot ce-a rămas, i-un gust de amintire.
Și-ți scriu neobosit, mereu Ți-aprind câte-o speranță-n geană... Iar tu visând la chipul meu, Mă vei vedea-n Luceferii de seară.
Afară iarăși lumea s-a dezlănțuit Nații întregi se cer eliberate... Iar eu mă zbat captiv în pieptul tău, Iar tu în mine arzi mocnit ca un jăratec.
Și-ți scriu așa, supus și vinovat Speranța mi-am cusut-o-n gheață... Pășesc peste-amintiri ce-au lăcrimat, În ochii tăi de "Julietă" fără șansă.
Și-ți scriu cu-n toc tocit de dor, Peste coala ninsă a vieții... Și ca-n legendele ce încă le adori, Mă vei găsi cerșind sărutul dimineții La Poarta Raiului, când răsăritul și apusul se-ntâlnesc.
"Nu ți-e drag cine-i frumos, ci-i frumos cine ți-e drag."- Lev Tolstoi
Nu știu dacă liniștea ce-o simțeam era doar în mintea mea, Sau poate era asemeni unui pact semnat de noi... Priveam marea și totul era neobișnuit de tăcut, Ca și cum nimic altceva nu mai exista între noi Doar o mare de tăcere și un cer însângerat.
Câțiva pescăruși poate flămânzi, mă priveau Era ceva în privirea lor ce îmi amintea de tine... Îmi oglindeam fața în apa ce părea de un albastru-verzui Ca și ochii tăi, ce au lăsat parcă pași prin sufletul meu Și prin nisipul, pe unde încă colindam, doar să te regăsesc.
Speranța e tot ce ne-a mai rămas și măcar ea să nu se stingă În rest totul e deșertăciune, mister, ce zboară pe aripi de timp... Un aer călduț îmi alinta obrajii sărutați deja de Soare Și parcă erau mâinile tale tandre și delicate, ce mă căutau, Ce doreau să-și facă simțită prezența, ca nu cumva să te uit.
De parcă era posibil? Când eu te respiram prin aer, vânt, ploaie, Ca pe un parfum anume, impregnat în Univers... Mâinile mele te căutau și ca un orb, deși nu te vedeau, te simțeau Miroseai a flori de portocal, a primăvară, a veselie, Parfumul drag al copilăriei mele, ce încă-mi îmbăta simțurile.
Abia când Soarele săruta apusul, părăseam plaja, pe urmele de nisip Pescărușii mă priveau parcă triști, implorând în liniște ... O liniște ce-mi călca pe suflet, dar totodată îmi vorbea prin simțuri Îți simțeam prezența, așa cum ai promis, un înger tăcut, ce mă însoțea mereu Și eram fericită că exiști, că exist ... Și... că nici măcar liniștea nu ne putea înstrăina vreodată.
"Ce e dragostea? Nevoia de a ieși din tine însuți."- Charles Baudelaire
M-am trezit cam brusc, ca dintr-un vis Și fugeam mereu de mine însumi... Cu cât voiam mai mult să evadez Inimii mele sărmane, îi creștea pulsul.
Dispăream mult timp, făr-un cuvânt Și-mi aruncam toate ofurile-n mare... Dar zâmbetul tău nevinovat de dulce Mă readucea iar, în brațele-ți tandre.
Eram pierdut deja în privirea-ți caldă Tu, te ghemuiai ca un copil timid... Te îmbrățișam ușor, cu mare teamă Să nu-ți strivesc sărutul, când buzele-ți ating.
Noaptea ne-mbrăca cu stele, tandră Tu roșeai la fel ca macii din câmpii... Și-mi erai "dulceață"...atât de dragă, Că nici nu găsesc cuvinte să descriu.
Timpul alerga prea iute peste noapte Și-amândoi voiam să-l înghețăm.... Să lăsăm clipa de față să ne fure, Să ne poarte veșnic, peste neștiute căi.
Erai micuță, ca un fulg de nea zglobiu Minunându-te ca un copil de orice întâmplare... Când eu te sărutam pe buze și obrăjori Închideai ochii, și te fâstâceai atât de tare.
Te priveam cu ochii-nlacrimați, de atâta fericire Tu, erai o floare mândră, și erai numai a mea.... Panseluța dragă, ce creștea în strada "Fericirii" Iar eu, Grădinarul, ce cu grijă zilnic o veghea.
Și așa trecură anii noștri, rând pe rând Astăzi stau la geam și număr fericirea... Nu pot încă socoti, cât sunt de bogat Dar când te privesc în ochi pe tine, Panseluțele iubirii, încă înfloresc la geam.
"Nu iubești pe cineva pentru că este perfect. Iubești pe cineva în ciuda faptului că nu este."-Jodi Picoult
Dacă pleci, dă-mi un sărut, un sărut etern, Să te simt tot timpul cu mine... Dacă pleci, dă-mi zâmbetul tău şi bucuria ta, Să nu mă simt atât de singură fără tine... Dacă pleci, dă-mi forța ta, Să nu cad în această întunecime ce vrea să mă ucidă... Dacă pleci, spune-i soarelui Să-mi încălzească sufletul şi trupul în absenţa ta, Iar stelelor spune-le să nu mă uite Şi să lumineze în fiecare noapte, exact ca ochii tăi... Dacă pleci, spune-i ploii să-mi spele lacrimile fierbinţi Şi toate amintirile cu noi... Dacă pleci, spune-mi cum pot respira aerul ăsta fără tine? Şi cum să-i spun inimii mele că vei pleca? Dacă pleci, dă-mi aripile tale să pot zbura cu tine, Ca niciodată să nu mă poată atinge această singurătate.
"Rol dificil, dar frumos: femeia care suportă cu eleganță o despărțire."- SimoneBeauvoir
