Vă scriu iar tată, tot din depărtare Căci dorul mă tot mână, nu mă lasă Iar visele sunt tot mai tulburi și neclare... Dar știi și tu, că vreau să vin acasă.
Aici, e încă frig și dorul strânge Iar hainele de-acasă, au miros de mamă... Și-o văd cu ochii minții, împletește și plânge Sărmana mamă, de griji neputând s-adoarmă.
Eu sunt la fel, când vesel, când tăcut Dar mă gândesc la voi, la gustul pâinii Și mi se pare unic, grâul acasă făcut... Niciun alt neam, nu ne vor egala străbunii.
Mă mai gândesc, la frații mei ștrengari Îi văd în poze, astăzi sunt școlari... Poate că timpul mă va lua cumva în șaua sa De sărbători să vă pot și eu îmbrățișa.
Mi-e atât de dor de satul nostru natal De toți vecinii, ce-s mereu ca "pita caldă" Mi-e dor de mere coapte și gutui la geam, Și chiar de țintirimul, ce ne luă tot neamul.
Când ploile mă răscolesc și nu mă lasă, Îmi spun: "mâine, voi fi din nou acasă" Ploaia trece ca un tren greoi, prin sufletul meu Dar trenul merge doar în cerc, mereu.
Dar am speranțe, dacă voi sunteți bine Mai repede s-o scurge și-acest an ploios... Scrisori vă voi trimite, să stiți mereu de mine Și cu multă răbdare, mă voi ruga Domnului, pios.
"Nu lăsa viața să te descurajeze; Oricine a ajuns acolo unde este a trebuit să înceapă de unde era."-Richard Evans
Mai sorb o picătură de iubire Și cu-n sărut, ți-am prins numele-n palmă... Tu m-ai privit cu ochi de Heruvim Și-am înțeles, c-absența o să ne doară.
Când voi purcede iar pe drum străin, Potecile s-or încurca mai rău ca gândul... Iar tu iubito, floare de salcâm, Vei aștepta pe-o margine de lume.
Eu voi trăi cu zâmbetu-ți ștrengar Și setea mi-o voi alina cu lacrimi... Voi scrie rânduri multe, cu-n condei Ce-și are sursa-n inima, ce încă bate.
Tu o sa vii la poarta cu răscruci Și nerăbdarea ta, va lacrima și ea... Prin ploi de toamnă, vom fi ca doi cuci, Ce-așteaptă primăvara, să-i alinte iar.
"Toamna este o a doua primăvără, când fiecare frunză este o floare."- Albert Camus
Iubito, hai se ne-mbrăcăm iarăși de toamnă! Copacii se dezbracă de veșminte , rămân goi Iubirea ne găsește chiar printre frunzele moarte Iar noi, la fel de fericiți, că suntem amândoi.
Se-aud pierdut în noapte trubadurii-greierași Și voci ștrengare de copii din satu-nvecinat Ce nu se lasă duși în casă prea devreme, Deși școala le bate-n ușă, ca un ușor oftat.
Iubito, tu ești mai frumoasă-n straiele de toamnă Strugurii rumeni, sunt acum obrajii tăi sfioși Iar mustul dulce-al buzelor tale, mereu mă-mbată Ești licoarea zeilor și răsfățata sufletului meu.
Cu-a ta nostalgică privire ce mă soarbe Încă mă porți peste acele meleaguri nelumești Iar vântul cel ștrengar, cu șoapte tandre Mai duce vorba, cum că încă mă iubești.
Nici nu mă mir iubito , goliţi de sentimente Nicicând nu pot rămâne, cei ce se iubesc ca noi Chiar și copacii goi, vor prinde iarăși viață Când primavara , cu iubire îi îmbracă-n straie noi.
Iubito, să n-ai teamă, frigul n-o să ne-ngheţe, Simțirile și toate câte ne-au legat treptat Vom continua să mergem mereu, mână în mână, Pe-alei de toamnă, ce an de an, s-au dezbrăcat.
"A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta."- Nichita Stănescu
Uneori ești util ca un CALCULATOR Un obiect de decor într-un dormitor Iar când soarele pleacă la culcare în asfințit, CALCULATORUL se blochează fiincă-i obosit. Alergi la geam și supărat oftezi, Ai vrea cu un Escape, să evadezi Dai un Refresh și-ncerci să te calmezi, WINDOWS-ul să nu ţi-l virusezi. Te simți mereu solicitat, MEMORIA ţi-e plină și SOFT-ul s-a blocat Și n-ai fereastră WINDOWS, pentru evadat Și nici REFRESH, pentru reîncărcat. Iubirea ți-e departe și nu-ți știi viitorul, De dor, tu strângi la piept CALCULATORUL Iar inima îți e amar oripilat Și HARD-ul iarăși ți s-a virusat. Că de când ne-am cibernetizat, De Dumnezeu și Sfinți noi am uitat Și rugăciunea închinată lor, O facem tot pe...CALCULATOR. Unii vor spune poate, că mi-am pierdut talentul Și că geniul baltă m-a lăsat, Dar să trăiască INTERNETUL, Pentru că gata...am postat!
"Internetul este generator de geniu. Și ucigaș de sublim."- Jean d'Ormesson
Privesc pendula spânzurată de perete Și gândurile-mi zboară făr' de regrete... Văd cum soarele, încă zâmbește visător, Iar eu te-aștept iubito, cu același dor.
Mă frâng în dans de orologiu-ntârziat, tic-tac Și noaptea-mi răscolește gândurile, ca un liliac... Însă, tu nu te-arăți, iar eu rămân insomniac Clepsidra cerne timpul mult prea-ncet...eu tac.
Mă las ușor învăluit în pânza tăcerii mele Și-alunec ca-ntr-un labirint vrăjit... Se scutură în păru-mi nins, ploaie de stele Iară iubirea ta, îmi scormonește sufletul tacit.
Privirea ta, iubito, rămasă-n depărtare Mă face să vâslesc, peste-al dragostei tărâm... Iar fiecare susur, freamăt de codru și izvoare Îmi asamblează ca un puzzle, chipu-ţi blând.
"Așteptarea este rădăcina tuturor durerilor de inimă."-William Shakespeare
