Iubito, hai se ne-mbrăcăm iarăși de toamnă!
Copacii se dezbracă de veșminte , rămân goi
Iubirea ne găsește chiar printre frunzele moarte
Iar noi, la fel de fericiți, că suntem amândoi.
Se-aud pierdut în noapte trubadurii-greierași
Și voci ștrengare de copii din satu-nvecinat
Ce nu se lasă duși în casă prea devreme,
Deși școala le bate-n ușă, ca un ușor oftat.
Iubito, tu ești mai frumoasă-n straiele de toamnă
Strugurii rumeni, sunt acum obrajii tăi sfioși
Iar mustul dulce-al buzelor tale, mereu mă-mbată
Ești licoarea zeilor și răsfățata sufletului meu.
Cu-a ta nostalgică privire ce mă soarbe
Încă mă porți peste acele meleaguri nelumești
Iar vântul cel ștrengar, cu șoapte tandre
Mai duce vorba, cum că încă mă iubești.
Nici nu mă mir iubito , goliţi de sentimente
Nicicând nu pot rămâne, cei ce se iubesc ca noi
Chiar și copacii goi, vor prinde iarăși viață
Când primavara , cu iubire îi îmbracă-n straie noi.
Iubito, să n-ai teamă, frigul n-o să ne-ngheţe,
Simțirile și toate câte ne-au legat treptat
Vom continua să mergem mereu, mână în mână,
Pe-alei de toamnă, ce an de an, s-au dezbrăcat.
"A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta."- Nichita Stănescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu