miercuri, 25 februarie 2015

IUBIRE TU...


Iubire tu, ai pășit în viaţa mea, 
Când sufletul meu avea jaluzelele trase...
Ai venit de nicăieri și acum ești pretutindeni
Mi-ai înflorit în suflet florile fericirii, iubirii...
Iubire tu, mi-ai desenat în palmă curcubeul,
Iar după fiecare ploaie, mi-ai uscat tăcerile...
Zorile te-au  aflat mereu în braţele mele.
Iubire tu, mi-ai tatuat sărutul tău pe buze,
Mi-ai prins în păr raze de soare, iar  noaptea mii de stele,
Zburând împreună pe covorul fericiri ...
Iubire tu, mi-ai dăruit speranţă, încredere, pozitivitate
Cu fiecare cuvânt o adiere, o atingere de mătase...
Iubire tu, mi-ai încălzit sufletul, topind iarna din mine,
Mi-ai îmbrăcat tristeţile în zâmbete și poezie
Și m-ai lăsat să beau direct din inima ta iubirea...
Iubire tu, ești puntea dintre mine și mine însămi,
Când mă întreb cine sunt?.. cine-am fost?
Iar tu îmi răspunzi cu iubire... neobosit
Iubire tu, ești busola mea ce mă ghidează în necunoscut,
Iar atunci când mă rătăcesc, mă trezesc în braţele tale...
Iubire tu, ești iubire și numai iubire.

"IUBIREA! Este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca să urce până la el."-Michelangelo Buonarroti


 
 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu