LA O CAFEA

Era o zi de toamnă, de septembrie
Când m-am oprit la o cafenea, să beau o cafea
M-am aşezat tăcut lâng-o fereastră,
Să văd cum viaţa trece-ncet prin faţa mea...
Deodată norii au început să geamă
Şi ploaia s-a dezlănţuit
Atunci eu te-am zărit pe tine,
Prin geamul mic, puţin cam prăfuit...
Mergeai prin ploaie, ca o floare rară,
Dar ploaia te-a băgat la adăpost,
Căci uşa cafenelei dintr-o dată,
A scârţâit şi-atunci mirat am fost...
Tu ai păşit sfios ca ghiocelul,
Ţi-ai scuturat buclele de aur, într-un mod sfios,
Eu te priveam tăcut, ca într-o transă,
Gândind în sinea mea: "o Doamne, ce înger blond frumos!"
Şi am sorbit tăcut cafeaua mea amară,
Dar ochii către tine mi-au zburat din nou,
Te-ai aşezat timidă la o masă,
Tu m-ai privit, eu te-am privit ca fermecat
Şi ochii parcă ni s-au îmbrăţişat...
În cafenea eram doar noi şi ploaia,
Ploaia, ce tot spăla oraşul mic cu ea
Şi nimeni nu trecea prin geamul vieţii,
Poate că timpul s-a oprit în urmă ta?...
Priveam cafeaua şi-mi spuneam,
Că eşti un înger coborât în ceaşca mea,
Sorbeam puţin, câte puţin,
De teamă să nu dispari...
Deodată ploaia s-a oprit,tăcere se făcu pe dată
Şi soarele a răsărit timid
Şi parcă avea surâsul tău, de înger-fată...
Te-ai ridicat uşor, ca fulgu-n zbor
Şi-atunci eu ţi-am văzut marea albastră în privire,
O faţă blândă, albă, de înger frumos,
Tu ai zâmbit ştrengar şi ai plecat, fără nici o şovăire...
Eu am rămas vrăjit de-a ta prezenţă îngerească
Şi-am reprivit fereastra, sperând că o să apari,
Dar în cafeneaua veche miroase a lăcrămioare
Şi-acest miros dulceag de puritate şi mii de întrebări,
E tot ce îngerul blond a lăsat în urma sa.




"Când iubirea, acel puf de păpădie ce vine mereu și pleacă cu primul fir de vânt, va trece și pe la  poarta ta, atunci vei ști că m-ai întâlnit."-Octavian Paler