SI M-AM ASCUNS!...

            
Şi m-am ascuns adânc în suflet,
Voiam să nu-ţi fiu o povară...
Mă rătăceam în paşii mei nehotărâţi
Iar urma paşilor mei părea să doară.

Şi m-am ascuns de ochii tăi,
Dar ei mă dezgoleau mai mult de mine...
Mă furişam vrând să mă pierd,
Tu mă găseai... mereu veneai spre mine.

Şi-am vrut să mă ascund în minte,
Să pot opri al meu gând ştrengar...
Sau să rămân fără cuvinte,
Când buzele tale în sfârşit mă vor afla.

Şi-oriunde aş fugi de tine să mă ascund,
În orice colţ m-aş furişa...
Tu ai să mă găseşti, ştiu bine,
Căci te ghidează întotdeauna inima.

Şi-am vrut chiar plânsul să-mi ascund,
Să nu poată ajunge până la tine...
Să nu ne doară dorul pe amândoi,
Când timpul va ninge peste noi cu amintire.

La fel ca florile de măr în primăvară,
Ce-s scutură în vânt mireasma lor suavă,
Aşa iubirea va zbura, pierdută-n pasul nemilos al vieţii
Iar despre noi poate vor vorbi cândva poeţii.

"Iubirea este asemenea războiului-ușor de început, dar greu de oprit."- Henry Louis Mencken